0 recenzii
3 zile
Anulare indisponibilă
Nelimitat
___
Țara Moților are un farmec aparte toamna, când drumurile de munte, satele și locurile încărcate de istorie capătă o atmosferă cu totul specială. În perioada 23–25 octombrie, vă invităm să ne bucurăm împreună de trei zile în care descoperim locuri reprezentative pentru această parte a României și ne bucurăm de timpul petrecut împreună.
Pornim din Râmnicu Vâlcea și ajungem la Cetatea Alba Carolina, apoi continuăm spre Pătrângeni, Roșia Montană, Țebea și Brad, cu opriri la obiective care păstrează povești și tradiții importante pentru această zonă. Pe traseu vom descoperi și frumusețea peisajelor din Apuseni, de la Cascada Pișoaia și Dealul cu Melci până la locurile legate de istoria moților.
Excursia înseamnă și timp petrecut împreună, în ritmul nostru, fără grabă. Cele două seri tradiționale cu petrecere și tradiții locale completează programul celor trei zile și ne oferă ocazia să ne bucurăm de atmosfera specifică zonei.
23–25 octombrie 2026 | 188 €/persoană
O excursie în care avem timp să vedem, să ascultăm, să descoperim și, mai ales, să ne bucurăm de câteva zile frumoase împreună.
Vizitarea primelor obiective din traseu, cazare, cină și seară tradițională.
Mic dejun. Explorarea atracțiilor din Țara Moților și Munții Apuseni, cină și seară festivă cu petrecere și tradiții locale.
Mic dejun. Vizitarea ultimelor obiective din program și drumul de întoarcere spre Râmnicu Vâlcea.
Sunt două seri festive organizate la cazare, unde ne bucurăm de o masă caldă cu bucate locale, muzică, atmosferă de petrecere și obiceiuri specifice zonei Apusenilor, gândite special pentru ca grupul nostru să se relaxeze și să se simtă bine împreună.
Prețul de 188 € acoperă transportul, cazarea, demipensiunea (mic dejun și cină) și serile festive. Singurele cheltuieli neincluse sunt biletele de intrare la obiectivele turistice (care beneficiază adesea de reduceri pentru pensionari) și mesele de prânz.